Supărat că a fost înjurat de tată, un interlop din clanul Tănase din Iași a reacționat dur: l-a urmărit pe combatant în trafic și, după ce i-a blocat mașina, l-a lovit cu pumnul în față și i-a dat cu sabia în autoturism.
Gestul de bravură al lui Jean Mărărașu (20 de ani), frate al interlopul Vandam Constantin, i-a adus acestuia cătușe. Ieșeanul poreclit „Brăileanu” a fost reținut pentru 24 de ore urmând ca procurorii să decidă, marți, dacă vor cere sau nu arestarea sa preventivă. (VEZI ȘI: RĂFUIALĂ SÂNGEROASĂ ÎN LUMEA INTERLOPĂ DIN IAŞI. VANDAM ŞI AI LUI AU ATACAT CU SĂBIILE DUŞMANII, ÎN PLINĂ STRADĂ)
Scenele violente au avut loc săptămâna trecută, însă oamenii legii au avut nevoie de mai multe zile pentru a-l prinde pe bărbat.
Conform unor surse judiciare, scandalul în care a fost protagonist cel poreclit Brăileanu au avut loc în seara zilei de 25 iunie, când Jean şi fratele său Narcis Constantin se deplasau cu un BMW seria 5 pe strada Smârdan din Iaşi.
După o şicană în trafic cu un şofer din Vaslui, Cătălin N., care conducea un Renault Laguna, interlopii au decis să îl urmărească. I-au blocat vehiculul în faţa restaurantului Dionisos, unde a avut loc întreg tărăboiul.
„În timp ce Constantin Narcis a deschis portiera persoanei vătămate şi purta o discuţie în contradictoriu cu acesta, Mărăraş Jean a venit lângă autoturism cu o sabie în mâna dreapta, a lovit cu pumnul stâng în faţă pe persoana vătămată, iar apoi a lovit cu sabia geamul lateral stânga spate al autoturismului, precum şi aripa stângă spate şi tripla stânga spate ale autoturismului persoane vătămate. De faţă au fost mai multe persoane, incidentul consumându-se la câţiva metri de terasa restaurantului Dionisos, care la acea oră era plină de clienţi“, ne-au transmis sursele citate.
Avocatul lui Jean Mărărașu a dat de înţeles că autorităţile nu ar avea probe care să demonstreze vinovăţia interlopului. „Povestea clasică: apărarea spune că acuzaţiile nu sunt susţinute de probe, acuzarea consideră că deţine unul dintre cele mai probate dosare din istorie. Cu răbdare şi încredere vom proba nevinovăţia celui vizat astăzi (n.r. – ieri) de măsura preventivă“, a spus Cristian Curcă, apărătorul lui Jean Mărăraşu.